Documentare: Gabriela DOBOŞ, an III

Gustav Klimt_SIRIA 2015

             1. Viața și opera

Viena sfârșitului de secol XIX din “la belle époque” este locul unde s-a născut – în 1862 – cel mai important artist al Austriei: Gustav Klimt. Capitala se afla într-o strălucire culturală fără egal, copleşită de o creativitate uriaşă deşi artiştii erau prinşi între realitate şi iluzie, între tradiţional şi modern şi mai apoi aflați într-un ultim tumult creator înainte de declin (care a coincis cu izbucnirea Primului Război Mondial).

Fiu al unui gravor foarte muncitor, dar sărac, Gustav a studiat încă din adolescență o gamă variată de tehnici artistice, de la mozaicuri până la pictură și frescă. Iniţial iscusit în a desena portrete făcute după fotografii, Klimt a replicat apoi la scară mare mai multe gravuri în lemn ale lui Albrecht Dürer în onoarea jubileului de diamant al împăratului austriac Franz Josef.

Virtuozitatea sa barocă și adaptarea Antichității clasice se regăsesc în tablourile timpurii, precum în lucrarea “Fabulă” (1883), unde o primă Evă a lui Klimt este înconjurată de animale ascultătoare, așezate ca ornamente la picioarele senzualei eroine.

Gustav Klimt_Friza

Deprins cu variate tehnici artistice (care au atins apogeul cu foiţa de aur şi de argint, metalul şi ceramica), Klimt nu a părut ca având stângăcia unui începător. Încă de la primele portrete pictate în manieră fotografică, precizia chipurilor făcute de el se apropia de hiperrealitate (hyperrealism avant la lettre). Acestea s-au păstrat în Burgtheater-ul din Viena (1888), unde – pe plafoanele scărilor și pe timpanul scenei – sunt captive în vopsea și în culori mărturii din istoria teatrului. Precizia fotografică a portretelor avea să rămână o altă caracteristică a întregii opere a lui Klimt.

Gustav Klimt_Old Burgtheater.jpg

Lupta pentru progresul artiștilor împotriva negustorilor care se numesc artiști s-a numit, în 1897, Secesiunea vieneză, căruia Klimt i-a fost părinte și lider carismatic. Artistul a revigorat astfel arta şi a lansat peste hotare importanţii pictori vienezi.

Opera independentă de “forțele pieței” și expusă în spații adecvate; îndepărtarea de pudibonderia cenzorilor, de tutela impusă de academismul oficial și de conservatorismul burghez ori cel social, politic și estetic; integrarea Vienei în spațiul cultural european al vremii; “dreptul la creativitate artistică“ și competiția de natură estetică, toate acestea s-au numărat printre principalele scopuri artistice ale artei de avangardă numită Secesiunea vieneză. Și interacțiunea dintre arte (arhitectură, pictură și sculptură) se regăsește printre principiile secesioniștilor.

Stilul grafic al talentatului și controversatului artist a deschis drumul către Modernism, Klimt fiind consemnat între cei mai de seamă artiști ai lumii în ciuda controverselor iscate în epocă de portretistica sa şi de alegoriile fermecător de poetice, puţin înţelese atunci.

Gustav Klimt_Portret fotografiat 1 Gustav Klimt_Portret fotografiat

“Oricine vrea să mă cunoască să se uite mai atent la picturile mele și să încerce să găsească în ele cine sunt și ce vreau”, afirma enigmaticul artist cu stil cu totul particular.
La început de februarie 1918, un atac cerebral l-a trecut pe Gustav Klimt în posteritate.

2. Femmes fatales. Arta lui erotică

Femeia și erotismul ocupă primul plan în întreaga sa operă. Erosul este omniprezent. Nu mărul oferit lui Adam ci trupul Evei, prototipul femeii din toate lucrările sale, ispitește privitorii. Femmes fatales apare recurent atât în potretele oficiale făcute damelor vieneze din înalta societate, cât și în celelalte portrete, pictate ori desenate, denumite sau anonime.
Hans Makart (1840-1884), un prestigios maestru al școlii de pictură de la Viena, l-a fascinat pe Klimt încă de la debutul său, iar moartea prematură a lui Makart l-a provocat să ducă la bun sfârșit, alături de alți doi artiști, picturile gigantice pentru Kunsthistorisches Museum, ilustrând istoria artei începând cu Egiptul antic și până la Florența din cinquecento, fără să cadă în academism, dar dezvoltând o ornamentație simbolistă, cu o abundență de forme, detalii și personaje. Rama a devenit parte din tablou și a căpătat semnificație atât decorativă, cât și simbolică, o completare la alegoriile și portretele inspirate din personaje… demimondene, fete de “virtuți ușoare” vieneze. Deși vocabularul era clasic și aluziile antice, aceste alegorii au stârnit vehemente reacții în epocă.
Somptuoase, elegante însă adesea erotice, imaginile sale despre lume au scandalizat contemporanii. Nudul feminim ilustrat de Klimt nu a fost bine primit de societate, femeia goală obișnuită stârnind scandal în comparaţie cu nudul academic, idealizat.
Prezența monumentală și mai ales expresia de mândrie și detașare, de dominare a bărbatului de către femeie, atribuită mai ales doamnelor de societate pe care le-a portretizat, înveșmântate în colanul tipic epocii, se întâlnesc repetat în picturile sale arhetipale de femmes fatales. Mândră și indiferentă, misterioasă și fermecătoare, femeia fatală își împlinește vraja asupra privitorului masculin. Hainele femeilor portretizate sunt la fel de importante ca modelele pictate, servind la dezvăluirea personalității acesteia, ca o deplină expresie a senzualității, cu o nuditate ascunsă şi provocatoare.
După femmes fatales, Klimt a ilustrat femeia având ca atitudine așteptarea, influențat de arta orientală în timpul lucrării patronate de familia Stoclet, care l-a comisionat pentru palatul cu același nume din Bruxelles, între 1905-1909.
Polen și pistiluri, celule germinative și ouă, toate sunt repetitive și părtașe la iluzii optice – atât în imagini ale naturii, cât și încorporate în corpuri și în veșminte -, Klimt demonstrând constant dragostea sa barocă pentru decorația abundentă. În ultimele opere mai ales, compozițiile în formă de piramidă sunt inundate de curbe și spirale, vârtejuri mistice și forme luminoase asortate, lumea nou creată având în centru figuri feminine ademenind privitorul către adâncimile subconștientului și labirinturile minții.
Vocabularul vizual erotic al lui Gustav Klimt a atins apogeul în nudurile însărcinate, reprezentări ale feminității împlinite în picturile și schițele sale, denumite “imnuri către viață”. Limbajul său este plin de ornamentații biologice care se amestecă în mozaicuri bogate, în aluzii și în potopuri de forme și de culori.

Gustav Klimt_Hope I Gustav Klimt_Hope II.jpg

O altă temă fundamentală a sa în portretistică şi peisagistică au fost florile, bucuria efemeră a vieții.

Gustav Klimt_Floarea-soarelui Gustav Klimt_Gradina cu flori Gustav Klimt_Gradina cu flori II

Dacă există un artist a cărui întreagă operă este, într-adevăr, erotică, acest artist este Gustav Klimt. Femeia este tema sa omniprezentă, o desenează și apoi o pictează goală sau strălucitor împodobită, mișcându-se, șezând, stând în picioare, întinsă, în toate posturile, cu toate gesturile, chiar și cele intime. Gata să sărute, să fie sărutată, în etaz sau în așteptare voluptoasă, în toate stările ei. Klimt ne face astfel părtași la pasiunea sa obsesivă pentru trupul și stările femeii.

Peste 3.000 de desene ale lui Klimt s-au păstrat, privite acum de specialiști ca un supliment esențial al picturilor sale. Procesul de a picta, strădania zilnică a artistului de a surprinde realitatea, planificarea compozițiilor și variantele tablourilor, toate relevă preocuparea artistului de realiza lucrări importante, bine elaborate. Ceea ce se dezvăluie sau rămâne ascuns, strânsa legătură dintre model și artist adesea evidentă, dar și tensiunea erotică, toate transformă privitorii lucrărilor sale în… voyeuriști, vinovați de indiscreția de a le privi.

Muralismul, desenele şi picturile sale sunt chintesența voluptății. Combinarea eroticului și esteticului persistă chiar și când zugrăvește cele mai provocatoare posturi.

Socotit mare clarvăzător al vieții, dependent de universul complet feminizat şi slujitor asiduu al erosului, Gustav Klimt a preferat să ilustreze bărbatul ca un accesoriu, nu ca un personaj principal. Bărbatul este straniu de absent, puține sale apariții având rolul de a accentua impactul vizual al femeii.

     3. Estetica operei sale

Fiecare epocă are un concept despre frumusețe estetică, un concept care se schimbă după cum se schimbă epoca, conchideau nu demult unii critici de artă. Influenţat în mare măsură de Japonia, de Egiptul antic şi de Ravena bizantină, Klimt a creat o operă seducătoare, în care trupul feminin a fost expus în toată voluptatea sa.

Dincolo de frumusețe, constante în picturile lui Klimt sunt: forma pătrată, compoziția diagonală, construcția asimetrică, stilizarea geometrică, perspectiva bidimensională lipsită de adâncime, așezarea subiectelor în mozaicuri, reprezentarea fotografică veridică a chipurilor, fundaluri din foiță de aur sau de argint, puterea erotică, pictura figurativă îmbinată cu cea abstractă, absența totală a ființelor umane în peisajele sale, completa dispariție a cerului și a orizontului, paleta cromatică bogată, lipsa autoportretelor pictate sau desenate. Chiar și nuanțele cărnii sunt diferite la personajele feminine față de cele masculine, tehnică pe care artistul a preluat-o de pe vasele pictate din Antichitate.

Modernul ornamentalist care a creat luxurianță decorativă în majoritatea lucrărilor sale a contribuit la îmbogățirea realității. Frumusețe femeii a fost astfel sporită de splendoarea estetismului și culorilor.

În picturile sale se reunesc stiluri diferite (cel mai flatant fiind rezervat patronilori din înalta societate vieneză), o lume de simboluri personale care fascina chiar și publicul cel mai conservator al Vienei. Extrem de controversat în epocă, Klimt a fost acuzat că opera sa friza patologia, că era prea explicit erotică.

Folosirea aurului mai ales în perioada “aurii” a creațiilor sale (începând cu anul 1903), transformarea anatomiei în ornamentație și a ornamentației în anatomie caracterizează limbajul vizual al lui Klimt, care își ia simbolurile din lumea visurilor a lui Sigmund Freud. Element recurent, aurul a fost folosit în lucrările sale timpurii pentru a evidenția podoabe, coifuri, instrumente muzicale sau arme ale zeităților feminine pentru ca în opera sa matură aurul să înveșmânteze femeile fatale sau să domine lucrările care vizau destinul omului. Lucrările din “faza aurie” (care încep cu “Portretul Frizei Ridler” și culminarea cu “Portretul Adelei Bloch-Bauer I”), se află printre cele mai importante tablouri din opera dedicată femeilor.

Ornamentele voluptoase reflectă erotismul, care a iscat sumedenia de polemici. Aceeași senzualitate pe care o întâlnim în portretele sale o aduce și picturii alegorice și cea de peisaj – pedantă între simbolism și impresionism -, bogatului efect de tapiserie aplicându-i figuri și forme euritmice, cu grupări în relief și repetate verticale și orizontale cu efect bidimensional, trăsătură atât de distinctivă a lucrărilor lui Klimt. Mozaicurile din picturi combină naturalismul cu schematismul şi ornamentele recurente. Faptul că în peisajele sale nu apar personaje, duce la concluzia că autorul a tratat peisajele ca pe niște ființe vii. Deoarece femeia este elementul central al operei sale, poate fi desprinsă idea că Gustav Klimt a tratat peisajele ca pe niște femei.

Tablourile lui Klimt nu pot fi văzute independent de ramele aurite care le conferă o calitate iconică. Ornamentația picturii se continuă în ramă, idee lansată de pre-refaeliți.

Pânzele pătrate au fost preferate de artist deoarece aveau calitatea remarcabilă de a putea fi continuate în orice direcție, fără a avea nevoie de un punct central de referință. Lucrările peisagistice ale sale sunt secțiuni de univers, surprinse inefabil.

Chiar și înainte să treacă în neființă, Klimt nu a contenit să schimbe stilul şi maniera de a așeza femeia pe pânză sau să o deseneze. Arta sa a developat adevărata față a lui Klimt.

4. Femeia în cele mai răvăşitoare picturi

Iudita I” (1901) asociază ideea sexualităţii şi a morţii. Întruchipare a arhetipului lui Klimt de femeie fatală, personajul ilustrat este o femeie vieneză tipică epocii sale, dovadă fiind colanul cu care este îmbrăcată. Lucrarea se dorea iniţial a fi personajul biblic din Vechiul Testament, dar din tablou se desprind mândria şi idiferenţa femeii de moravuri uşoare, atât de misterioasă şi de fermecătoare, care vrăjeşte mai ales publicul masculin. Ornamentaţia Iuditei se continuă în ramă, împodobită în manieră bizantină. “Iudita II” sau “Salomeea”avea să fie aşezată pe până opt ani mai târziu, fiind femeia fatală de la sfârşit de secol.

Gustav Klimt_Iudita I  Gustav Klimt_Iudita II_Salomee

Fritza von Rideler” (1906) este o doamnă a înaltei societăți vieneze surprinsă de Klimt ca o prizonieră a statutului său social și al bogăției. Șezând într-un scaun stilizat, acoperită într-o spumă de dantelă albă și panglici grele de satin, aristocrata este înconjurată ornamental de forme geometrice și organice realizate din aur și argint. Deși modelul are ceva din aerul unei preotese, decorul și veșmintele nu concordă. Capul femeii este încadrat de o ornamentală fereastră-vitraliu deghizat în forma unei pieptănături după modelul lui Diego Valasquez în pictura “Infanta Maria Teresa”.

Gustav Klimt_Fritza Riedler

Sărutul” (1907-1908), punctul culminant al creației în perioada “aurie” a lui Klimt, emblema Secesiunii deşi Klimt părăsise secesioniştii în 1905, lucrare cu splendoarea unui mozaic bizantin. Simbol al reconclierii și uniunii sexelor, ambivalența recunoscută dintre personajele eterne Adam și Eva, este o lucrare cu mare complexitare a semnificațiilor. Adam este Klimt, iar Eva este prietena sa de o viață Emilie Louise Flöge. Femeia dominatoare a lui Klimt devine supusă comparativ cu atitudinea din lucrările de până atunci. Tabloul l-a scăpat pe Klimt de tiradele cenzurii și a câștigat aprecierea burgheziei puritane. În plus, contribuția lui Klimt la arta europeană a fost finalmente recunoscută. Ironic, reabilitarea artistului avea loc în timp ce Secesiunea murea. Capodopera a fost cumpărată de statul austriac.

Gustav Klimt_Sarutul.jpg

Gustav Klimt_Emilie Floge 1.jpg Gustav Klimt_Emilie Floge 2

Portretul Adelei Bloch-Bauer I” (1907) reprezintă o sinteză între realism și abstracțiune. Simboluri exotice (ochi egipteni în triunghi şi suluri spiralate miceniene) scapă la prima privire. Tabloul a fost socotit „Mona Lisa a Austriei”, inspirațional pentru filmul artistic “Woman in gold” (2015). Acest tablou s-a vândut, în 2006, cu suma record de 135 milioane euro, fiind cel mai scump tablou din istoria artei, Pablo Picasso fiind detronat cu lucrarea dedicată lui Henri Matisse numită “Femeile din Alger”.

Gustav Klimt_Adele Bloch-Bauer I.jpg

După etapele de femei fatale, vampe şi staruri, splendidele creaturi ale lui Klimt au ajuns să arate ca nişte păpuşi mari, aşezate în cutii strălucitoare. “Portretul Adelei Bloch-Bauer II” (1912) este elocvent.

Gustav Klimt_Adele Bloch-Bauer II.jpg

Danae” (1907-1908), pictura-metaforă în care Klimt nu a dorit să ascundă nuditatea și a reprezentat – explicit şi alegoric – extazul iubirii. Excesul de decorație voluptoasă nu poate scăpa vederii.

Gustav Klimt_Danae

Adam și Eva” (1918) se afă printre ultimele picturi concepute de Klimt. Lucrarea pare o relicvă a decadenței parfumate vieneze de la sfârșit de secol XIX. Figură dominantă, Eva strălucește în tușe aurii, în timp ce Adam abia se distinge din fundalul întunecat, redus la o umbră adormită.

Gustav Klimt_Adam si Eva.jpg

Ca şi în al doilea portret al Adelei Bloch-Bauer, asemeni unor păpuşi în cutie pe fundal bogat ornamentat de inspiraţie niponă, sunt reprezentate şi Eugenia Primavesi (1913-1914), baroneasa Bachofen-Echt şi Friederika Maria Beer, aceste două tablouri fiind realizate în 1916.

Gustav Klimt_Eugenia Primavesi Gustav Klimt_Baroneasa Bachofen-Echt Gustav Klimt_Friederika Maria Beer

    5. Caleidoscopul magic

Remarcabilele juxtapuneri cromatice și decorurile luxuriante compun un magic caleidoscop. Abundența de auriu și bogăția de materiale conferă vibrații psihedelice. Însă finalul “fazei aurii” a lui Klimt a coincis cu începutul Expresionismului.

Operele sale caleidoscopice din perioada târzie au dovedit schimbarea radicală de orientare în stilul lui Klimt. Maniera aurită, bizantină și decorul splendid au fost înlocuite cu nou descoperitul principiu-feminin: femeie și flori intim legate. Pentru o vreme, a abadonat ornamentarea în favoarea unor mari zone monocrome. Anatomia și ornamentația au devenit interschimbabile în portretele târzii care compun caleidoscopul magic.

Dansatoarea” (1916-1918) este cea mai elocventă lucrare în care fundalul este încărcat până la refuz cu decoraţiuni orientale. Motivele florale fac apel direct la subconștient, ajuns din nou la modă.

Gustav Klimt_Dansatoarea.jpg

Arta japoneză l-a influențat în privința compoziției picturilor caleioscopice, desenate dintr-o perspectivă de piramidă.

Fecioara” (1913) ilustrează stadii diferite de trezire a simțurilor (fata devine femeie) peste un pat de flori ca un nor, în care personajele sunt înlănțuite într-un caleidoscop, în cromatică pură care rivalizează cu cele ale lui Pierre Bonnard sau Henri Matisse.

Gustav Klimt_Fecioara.jpg

Şi în tabloul “Mireasa” (1917-1918), neterminat, personaje sunt văzute de deasupra, în piramidă sau caleidoscop, artistul fiind influențat, de asemenea, de arta niponă. Tema rămâne, însă, aceeași: erosul și ciclul vieții, o unică ființă fiind multiplicată ca într-un vis.

adorn the bride with veil and wreath by Klimt.jpg

Dacă portretele urmau calea caleidoscopului, Klimt schimba în peisagistică stilul mozaic sau tipiserie cu compozițiile ce aveau incipiente de Cubism. Peisajele capătă elemente urbane, cu arhitectură şi apă, dar ființele umane rămân definitiv în afara tablourilor.

Gustav Klimt_Biserica din Cassone

Dacă portretele sau tablourile alegorice ajungeau pe pânză după nenumărate schițe, peisajele erau pictate direct în natură, fără desene preliminare. Cu toate acestea, nici un peisaj de iarnă nu a fost iscălit de artist din totalul celor 54 de peisaje ajunse pe pânză. Doar trei dintre acestea au avut schițe.

În “Potecă de grădină cu puișori” (1916), structura, tehnica și efectul psihologic sunt în zona caleidoscopului, abordat și în peisagistică, nu doar în portretele comandatate.

Gustav Klimt_Poteca de gradina cu puisori.jpg

Peisajele sale târzii reflectă veridic viața privată și nu lucrările de atelier sau portretele realizate damelor vieneze. Surprinzător, peisagistul colorist a închis brusc paleta, renunțând la nuanțele strălucitoare. Efectele monocrome, sumbre și atmosfera tăcută ilustrau reacția sa la izbucnirea primei conflagrații mondiale și la tristețea pierderii mamei sale (1915).

     6. Klimt și lumea modei. Atunci şi acum

Emilie Louise Flöge a fost marea dragoste a lui Klimt până la sfârșitul vieții. Aceasta conducea o prestigioasă casă de modă vieneză. Ea concepea “rochiile reformatoare”, iar artistul realiza design-ul materialelor, decupate parcă din peisajele sale. Mai mult, Klimt fotografia creaţiile vestimentare, astfel că a fost consemnat ca fiind primul fotograf în istoria modei.

Emilie Loiuse Floge_Filmul Klimt 2006.jpg

Gustav Klimt_Moda 1

Veșmintele înzestrate de Klimt conțineau și modelele care plăceau atât de mult secesioniștilor: pătratele de la tabla de șah și dungile alb cu negru.

Gustav Klimt_Emilie Floge 3 valentinofloge1.jpg

Klimt a contribuit în mare măsură la succesul de care s-au bucurat printre doamnele înstărite modelele casei de modă patronate de Emilie Flöge. Materiale textile înzestrate cu atribute decorative erau folosite mai apoi în picturi pentru a spori demnitatea monumentală a soțiilor și fiicelor de industriași sau de magnați, reprezentate adesea ca zeițele pe tron. În imaginile de mai jos, fotografii cu Emilie şi hainele sale.

Emilie Loiuse Floge 1

Emilie Loiuse Floge 2.jpg

În partea târzie a creației sale artistice, Klimt a abordat ultima modă: haute couture. S-a folosit de coafurile, machiajul și accesoriile în vogă să își transforme femeile fatale în ființe mai puțin amenințătoare. Pălăriile extravagante cu pene și imensele manșoane devin laitmotive. În picturile lui Klimt, idolii moderni au ca unică expresie așteptarea, o temă care traversează întreaga sa operă.

Design-ul original al rochiilor lui Emilie Flöge a fost preluat de casa de modă Valentino pentru Colecţia de toamnă-iarnă 2015-2016.

Emilie Floge-Valentino 1.jpg

Emilie Floge-Valentino 2.jpg

Emilie Floge-Valentino 3

Emilie Floge-Valentino 4.jpg Emilie Floge-Valentino 5.jpg

Emilie Floge-Valentino 6  Emilie Floge-Valentino 7   Emilie Floge-Valentino 8.jpg

Ediţia din 2015 a “Life Ball”, patronată de o vestită organizaţie vieneză care, de 23 de ani, celebrează viaţa şi luptă pentru apărarea persoanelor infestate cu H.I.V., a fost dedicată lui Gustav Klimt şi intitulată “Gold – Ver Sacrum”. Mari artişti fotografi ai lumii, design-eri şi figuri proeminente ale show-biz-ului planetar participă la fiecare ediţie. Artista Inge Prader a iscălit pictorialul inspirat din frescele şi picturile inegalabilului Klimt. “Friza Beethoven” şi întreaga operă de inspiraţie mitilogică au fost reinterpretate în străluciri evidente de aur.Inge Prader 1

Inge Prader 2.jpg

Inge Prader 12

Inge Prader 3.jpg  Inge Prader 9.jpg

Inge Prader 11

Inge Prader 6

Inge Prader 4

Inge Prader 10.jpg

Inge Prader 5 Inge Prader 7

Inge Prader 8.jpg

       7. Muralism

Printre lucrările murale importante: “Filozofia”, “Medicina” și “Jurisprudența” din Universitatea din Viena, catalogate de critici ca fiind nepotrivite și imorale. Puternicele obiecții l-au îndreptat încet către pictura comisionară în slujba burgheziei și, peste ani, și-a răscumpărat cele trei panouri atât de blamate.

Gustav Klimt_Filozofia.jpg Gustav Klimt_Medicina Gustav Klimt_Jurisprudenta

Înainte de acestea, deosebit de apreciată a fost “Idila” (1884), aflată în Muzeul de Istorie Viena.

Gustav Klimt_Idila

Pentru Friza din Palatul Stoclet din Bruxelles s-a inspirat din arhitectură și design interior. Klimt a creat o lucrare în care colaborarea dintre artă și arhitectură a reprezentat un punct de răscruce în istoria artei, noțiune care va deveni mai apoi și crezul Şcolii Bauhaus. Având ca laitmotiv orientalismul, a pictat şi ornat nouă panouri decorative cu forme și culori abstracte, fără detalii narative, cu motive stilizate și figurative, în tehnica mozaicului, luxuriante în expresie, cu semnificație biologică și ornamentală. Emblematic a rămas “Copacul Vieții”, un copac al cunoașterii, o metaforă privind ciclicitatea vieții așa cum era înțeleasă de Klimt și de Freud.

Gustav Klimt_Stoclet.jpg

Înaintea acesteia, “Friza Beethoven” – având ca sursă Oda bucuriei – a rămas cea mai mitologizată. Deși menită să reziste doar pe perioada expoziției care îl elogia pe marele compozitor, în viziunea lui Klimt marele Ludwig van Beethoven era încarnarea geniului, friza a fost executată în Casa Secesiunii din Viena din materiale ușoare (culori de cazeină, stucco și poleială de aur). Transpunerea simbolică a ultimei simfonii a lui Beethoven a rezistat în timp și, pentru că a fost extrem de controversată de cenzură și de burghezia pudibondă vieneză, lucrarea a fost ferită de public până în 1986. Viena nu l-a iertat pe Klimt pentru această ilustrare și după vernisarea ei nu a mai primit nici o comandă publică, comenzile ulterioare venind doar din partea burgheziei.

Gustav Klimt_Beethoven 1.jpg

Gustav Klimt_Beethoven 2.jpg

Gustav Klimt se numără printre artiştii care nu mai sunt supuşi modelor, fascinând orice privitor. În anul 2012, la 150 de ani de la naşterea pictorului, Viena i-a omagiat modernitatea. Peste 800 de opere murale, desene, pânze, schiţe şi obiecte persona­­­­le au fost expuse public.

În acelaşi an, frânturi din imensa operă a lui Gustav Klimt au fost expuse la Castelul Peleş, locul unde artistul a pictat, între 1883 şi 1886, reşedinţa de la Sinaia a regelui Carol I.

Afişele celui mai important eveniment artistic din România în 2012:

Gustav Klimt_Peles 1

Gustav Klimt_Peles 2 Gustav Klimt_Peles 3

8. Bibliografie. Documentare online

  • Christian Brandstatter, “Klimt & Fashion”, ed. Assouline Publishing, 2003
  • Elisabeth Hickey, nuvela “A Painted Kiss”, 2006
  • Gilles Neret, “Gustav Klimt”, ed. Taschen, 2011
  • Gustav Klimt”, ed. Prestel, 2008
  • The Collection of the Wien Museum”, ed. Wien Museum, 2012
  • Klimt”, film artistic, 2006, regia Raúl Ruiz (John Malkovich în rolul lui Gustav Klimt și Veronica Ferres interpretând-o pe Emilie Louise Flöge)
  • Woman in gold”, film artistic, 2015, regia Simon Curtis (Helen Mirren în rolul Mariei Altman, nepoata Adelei Bloch-Bauer, modelul lui Klimt pentru portretele cu acelaşi nume)
  • 1001 de picturi de privit într-o viață”, ed. RAO, 2008

       Documentare online:

Anunțuri